News

Activitățile pe care să le eviți cu orice chip în ziua de Florii


Duminica Floriilor cu o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această zi simbolizează intrarea lui Iisus în Ierusalim, singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat.

Potrivit tradiției, credincioșii duc în Duminica Floriilor crenguțe de salci la biserică pentru a fi sfințite. După slujbăm credincioșii le duc acasă și le păstrează la icoană, la poartă, la grinda casei sau pe morminte. De asemenea, cu aceste crenguțe  se ating copiii, ca să crească mari şi frumoşi.

Crenguțele de salcie care sunt puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

În Duminca Floriilor, credincioșii obișnuiesc să mănânce pește. Este a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

Superstiții de Florii

Potrivit tradițiilor, în Duminica Floriilor fetele nemăritate puteau afla dacă se vor căsători curând. Pentru asta, puneau o oglindă și o cămașă curată sub un pom altoit. Când răsărea soarele, le foloseau pentru farmece de noroc în dragoste.

De asemenea, în unele zone, fetele mai fierbeau busuioc la miezul nopții, iar dimineața se spălau pe cap cu această apă, ca să aibă păr frumos. După acest ritual, turnau apa la rădăcina unui pom, ca să se uite băieții după ele ca după un copac înflorit.

De asemenea, se mai crede că cine se spală pe cap fără apă descântată risca să albească.

Se mai spune că nu e bine să te speli pe cap de Florii, deoarece vei albi și vei încărunți prematur.

Din bătrâni, există superstiția că așa cum va fi vremea de Florii, va fi și de Paște.

În ziua de Florii nu se lucrează. În toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

În România, peste 1,5 milioane de români își serbează ziua numelui.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button