EvenimentNews

Gorjean campion la infracțiuni, condamnat la închisoare cu executare. „CV-ul” penal este unul bogat

Un bărbat din Gorj a fost condamnat astăzi de magistrații Judecătoriei Târgu Jiu la 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare. Gorjeanul este aproape un campion al infracțiunilor, fiind cercetat pentru mai multe încălcări ale legii: conducere a unui autovehicul fără permis, conducere în stare de ebrietate, furt, dar și pentru încălcarea unui ordin de protecție.

„În temeiul art.336 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.(10) Cod procedură penală, condamnă inculpatul JIANU D.-C., la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă din data de 02.06.2022. În temeiul art.335 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.(10) Cod procedură penală, condamnă inculpatul JIANU D.-C., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă din data de 02.06.2022. Constată că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost comise în termenul de supraveghere de 2 ani (03.11.2020 – 02.11.2022), stabilit în condiţiile art.84 Cod penal prin sentinţa penală nr.111/2020 din 06 Octombrie 2020, pronun?ată de Judecătoria Novaci în dosarul nr.1841/267/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.11.2020, prin care s-a hotărât amânarea aplicării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare fa?ă de inculpatul JIANU D.-C., pentru comiterea infracțiunii de furt, prev. de art.228 alin.(1) Cod penal, fapta din data de 05.03.2019. În baza art.88 alin.(3) Cod penal, revocă amânarea aplicării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare, care a fost hotărâtă prin sentinţa penală nr.111/2020 din 06 Octombrie 2020, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr.1841/267/2019, rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.11.2020, şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Constată că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente cu două infracţiuni de încălcare a măsurilor sau obligaţiilor impuse prin ordinul de protecţie provizoriu, fiecare prev. de art.47 alin.(2) din Legea 217/2013 republicată, faptele din 19.11.2022 şi 21.11.2022, pentru săvâr?șirea cărora inculpatul JIANU D.-C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 luni şi 20 de zile închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, prin sentinţa penală nr.145/2023 din 29.11.2023, pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr.377/267/2023, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.12.2023. În temeiul art.97 alin.(1) Cod penal, anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 10 luni şi 20 de zile închisoare, aplicată inculpatului JIANU D.-C. prin sentinţa penală nr.145/2023 din 29.11.2023, pronunţată de Judecătoria Novaci în dosarul nr.377/267/2023, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.12.2023, şi o descontopeşte în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: – pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor sau obligaţiilor impuse prin ordinul de protecţie provizoriu, prev. de art.47 alin.(2) din Legea 217/2013 republicată (fapta din 19.11.2022); – pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor sau obligaţiilor impuse prin ordinul de protecţie provizoriu, prev. de art.47 alin.(2) din Legea 217/2013 republicată (fapta din 21.11.2022). În baza art.88 alin.(3) Cod penal, art.97 alin.(1) Cod penal şi art.40 alin.(1) Cod penal rap. la art.39 alin.1 lit.b) Cod Penal, contopește pedepsele sus-menționate și aplică inculpatului JIANU D.-C. pedeapsa cu închisoarea cea mai grea, de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 (un) an, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse (36 luni) stabilite în sarcina inculpatului, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare, în regim de detenție”, se arată în sentința dată de Judecătoria Târgu Jiu.

Decizia de astăzi a judecătorilor nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button