O apreciată tânără din Rovinari și-a îndeplinit un mare vis: ”Pentru asta am muncit”
Frumoasa artistă din Rovinari, Mira, și-a îndeplinit un mare vis și a vrut să împărtășească cu urmăritorii ei acest lucru.
A muncit enorm, însă iată că acum în sfârșit culege laurii eforturilor sale.
Dacă acum câteva luni povestea că se confruntă cu probleme de sănătate, acum, Mira e în culmea fericirii. Aceasta a reușit să își îndeplinească un mare vis. Este vorba despre o achiziție care îi va face viața mai ușoară.
Mira merge în numeroase turnee în România, însă până acum s-ar părea că artista nu s-a bucurat de confortul pe care și l-ar fi dorit. Drept urmare, era nevoie de o schimbare, iar aceasta a știut ceea ce își dorește.
Artista a achiziționat o dubă pe care o va folosi atunci când pleacă în turnee. Și se pare că aceasta a fost atentă la toate detaliile, astfel că vehiculul este unul de lux.
Mira a optat pentru un van de la Mercedes, cu un interior spațios. De asemenea, tapițeria a fost și ea atent aleasă. Aceasta este de culoare portocalie, în timp ce autovehiculul are o culoare neagră, deci un contrast deosebit.
Mai mult de atât, artista recunoaște că are suficient loc în ea. Poate sta în picioare, scaunele sunt confortabile și mai mult de atât se pot și întinde. Iar asta este fix ceea ce și-a dorit încă de la început.