O apreciată profesoară a decedat la doar 46 de ani!

Comunitatea din Retevoiești este cuprinsă de tristețe după vestea trecerii la cele veșnice a Marilenei Negru, profesoară de desen la Școala Gimnazială cu clasele I–VIII din localitate. Avea 46 de ani și a pierdut lupta cu o boală incurabilă.
Anunțul dispariției sale a fost făcut public de un apropiat al familiei, iar în scurt timp rețelele de socializare au fost inundate de mesaje de condoleanțe, omagii și amintiri emoționante. Foști elevi, colegi, prieteni și membri ai comunității au simțit nevoia să-și exprime durerea, dar și recunoștința față de un om care a lăsat urme adânci în viețile lor. Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în pace, nănica mea! Ai fost un suflet prea curat, prea blând, prea dăruitor. Ai fost un sprijin și un exemplu pentru noi toți. Ai plecat după o luptă grea, dusă cu demnitate și credință. Amintirea ta va rămâne veșnic vie în inimile noastre. Drum lin printre îngeri…”, este unul dintre mesajele care au emoționat profund.





