Societate

Noi acuzații la adresa Aparegio. Romanescu: Vorbim nu doar de incompetență, ci și de rea credință

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, acuză de “incompetență crasă” unii angajați ai Aparegio care au gestionat problema alimentării cu apă în zona străzii Tudor Vladimirescu.

Marcel Romanescu a reacționat după ce strada Tudor Vladimirescu, reabilitată anul trecut, a fost din nou spartă, în urma unor probleme apărute la conducte.

Marcel Romanescu crede că este vorba de incompetență și rea credință. Primarul Târgu-Jiului bănuiește că oameni apropiați ai unor reprezentanți ai Aparegio ar fi în continuare racordați la vechea conductă de alimentare cu apă pe care operatorul ar fi înlocuit-o, conform unei adrese trimise primăriei.

Marcel Romanescu susține că pagubele produse în urma distrugerii străzii, recent reabilitare, se ridică la câteva sute de mii de lei.

“I s-a făcut o primă evaluare. Sumele se ridică la câteva sute de mii de lei, miliarde în banii vechi, și pleacă de la o incompetență crasă a unora dintre angajații de la Societatea Aparegio. Spun asta, pentru că acolo vorbim de un proiect de investiții care a fost aprobat cu indicatori, dar înainte de aprobarea indicatorilor acestei investiții am avut de la Societatea Aparegio o adresă prin care ni se aducea la cunoștință că, în afară de conducta principală, înlocuită cu ceva timp, de 500, nu mai există o conductă de alimentare cu apă pe strada Tudor Vladimirescu. Că acea conductă ar fi fost scoasă înainte de a fi înlocuită conducta de alimentare cu apă, ca să constatăm, ulterior, că acea conductă există, cea veche, pentru că, aceste probleme care au apărut, nu au apărut pe conducta nouă, introdusă de societatea Aparegio, au apărut pe cea veche, de zeci de ani și pe care, din păcate, reprezentanții Societății Aparegio, la vremea în care nu au dat acel acord de principiu să executăm lucrările nu știau că există. Asta ni s-a spus în ședințele operative, că nu știau.

Astăzi, o parte dintre oamenii, presupun apropiați reprezentanților Societății Aparegio, aici vorbim nu doar de incompetență, ci și de rea credință, sunt în continuare alimentați de pe acea conductă. Că nu-mi explic de ce ai băga apă pe o conductă, în condițiile în care cineva nu ar putea fi beneficiarul acelei ape care circulă pe acea conductă. De bine, de rău, când a fost înlocuită conducta, eu nu sunt inginer, sunt economist, chiar dacă știai că există acea conductă, dar cred că tehnic, puteai să pui niște dopuri la capetele acelei conducte”, spune edilul. Marcel Romanescu speră ca angajați ai Aparegio să nu acopere eventuale furturi de apă. Societatea Edilitara a dat în judecată operatorul regional de apă și canalizare. Îi cere să suporte costurile cu reparațiile străzii Tudor Vladimirescu. Marcel Romanescu critică modul în care societatea Aparegio gestionează sistemul de alimentare cu apă din Târgu-Jiu. Edilul amintește că și sub sensul giratoriu din fața Colegiului Național “Tudor Vladimirescu” angajații Edilitara au descoperit o conductă din care curgeau zeci sau sute de tone de apă pe zi.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button