
Valentin Sanfira, unul dintre cei mai cunoscuți artiști originari din Gorj, revine pe micile ecrane în noul sezon al emisiunii „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”, difuzată de Antena 1. Însă, dincolo de probele spectaculoase și momentele pline de adrenalină, telespectatorii au remarcat un detaliu cu o puternică încărcătură emoțională.
Primul episod al reality-show-ului reprezintă, de fapt, ultima apariție televizată a lui Valentin Sanfira și a Codruței Filip înainte ca cei doi să anunțe că au decis să pună capăt căsniciei. La momentul filmărilor, nimic nu părea să prevestească despărțirea care avea să surprindă lumea mondenă.
În cadrul competiției prezentate de Nea Marin, artistul din Dănciulești și fosta sa parteneră au făcut echipă alături de Rikito Watanabe și Sonny Medini, trecând împreună prin provocări dificile. Cei doi au zâmbit, au glumit și s-au susținut reciproc pe tot parcursul emisiunii, lăsând impresia unui cuplu unit.
Între timp, însă, drumurile lor s-au separat, iar imaginile difuzate acum capătă o semnificație aparte pentru fanii celor doi artiști.
La scurt timp după debutul noului sezon, Valentin Sanfira a publicat și un mesaj pe rețelele de socializare, invitându-și urmăritorii să urmărească emisiunea.
„De aseară a început noul sezon «Poftiți pe la noi» cu Nea Marin.
Dacă aveți timp și vă face plăcere, vă invit să urmăriți pe Antena 1 începând cu orele 21:00!”, a transmis cântărețul originar din Gorj.





