Polițiștii din cadrul structurilor de Poliție Transporturi Feroviare ale IPJ Gorj au desfășurat marți, 10 martie, o acțiune în zona stațiilor și triajelor feroviare, dar și în trenurile de călători, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.
Activitățile au avut loc și în Gara Târgu Jiu, unde oamenii legii au efectuat verificări pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și pentru menținerea ordinii publice.
Potrivit reprezentanților poliției, acțiunea a vizat prevenirea furturilor de componente feroviare, depistarea persoanelor care încalcă normele legale și asigurarea unui climat de siguranță pentru călători.
La activitate a participat și conductorul de câine de serviciu, însoțit de partenera sa canină, Gica, care a luat parte la verificările realizate în zonele considerate de interes.
Polițiștii au anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind protejarea infrastructurii feroviare și siguranța persoanelor care călătoresc cu trenul.






