Minune adevărată pentru Ziana din Târgu Jiu! Micuța a fost externată după o operație de peste 8 ore. „O adevărată campioană, învingătoarea de vrăjitoare”
Vești extraordinare despre Ziana, fetița din Târgu Jiu pentru care o țară întreagă s-a mobilizat. După o intervenție chirurgicală extrem de dificilă, care a durat mai bine de opt ore, micuța a fost externată la doar cinci zile de la operație. Mama ei a făcut un anunț emoționant, vorbind despre o adevărată minune.

Ziana, fetița din Târgu Jiu care a impresionat o Românie întreagă prin lupta ei cu o boală nemiloasă, a fost externată. Anunțul a fost făcut chiar de mama copilei, într-un mesaj plin de recunoștință și emoție, postat în mediul online.
„Astăzi, Ziana a fost externată! O adevărată minune ca după mai mult de 8h cât a stat în operație, în 5 zile să plece acasă! O adevărată campioană, cum o numesc cei de aici, iar pentru mine o adevărată luptătoare, cu adevărat învingătoarea de vrăjitoare”, a scris mama micuței.
Potrivit acesteia, intervenția chirurgicală a fost un succes: tumora a fost extirpată în totalitate, atât cât a fost posibil din punct de vedere medical, împreună cu glanda suprarenală stângă, locul din care aceasta s-a dezvoltat. Urmează o perioadă de recuperare, apoi continuarea tratamentului – încă două runde de chimioterapie dificile, radioterapie și imunoterapie.
„Vom vedea pe viitor dacă Ziana va trebui să ia vreun medicament permanent sau nu. Asta e ultima și cea mai mică problemă”, a mai transmis mama, subliniind că cel mai important este faptul că fetița a trecut cu bine peste această etapă critică.
Vestea vine după ce, săptămâna trecută, se anunța că micuța urma să fie supusă unei operații extrem de complexe, după ce tumora se micșorase, iar metastazele dispăruseră – un prim semn clar că tratamentul dăduse rezultate.
Cazul Zianei a emoționat profund opinia publică, iar solidaritatea românilor a fost impresionantă. În doar câteva zile, peste 300.000 de euro au fost strânși pentru tratamentul ei, o adevărată lecție de umanitate și speranță, într-o poveste despre oameni simpli deveniți eroi pentru viața unui copil.
„Nu avem cuvinte de mulțumire pentru că o purtați pe Ziana zilnic în gând și rugăciuni! Vă rog să nu conteniți să o faceți, ne ajută enorm!”, a transmis mama fetiței.
Povestea Zianei continuă, dar astăzi este despre victorie, despre speranță și despre puterea incredibilă a unui copil care a demonstrat că minunile există.





