News

Ministrul gorjean Radu Miruță ar putea fi infectat cu o bacterie

Președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Marian Artimon, a transmis un mesaj de avertizare către angajații Metrorex care au participat la evacuarea apei din stația Piața Victoriei 2, după inundațiile provocate de furtuna de săptămâna trecută.

Potrivit acestuia, o angajată Metrorex este internată în stare gravă și intubată, după ce medicii ar fi identificat o bacterie contractată în urma contactului cu apa contaminată.

„Toți cei care ați fost acolo și prezentați simptome de probleme de respirație, să mergeți la Spitalul Matei Balș pentru niște verificări. Din păcate, o colegă de-a noastră este în acest moment intubată și s-a găsit o anumită bacterie care trebuie neapărat tratată”, a transmis liderul sindical.

Acesta a precizat că bacteria nu se transmite de la om la om, însă persoanele care au intrat în contact cu apa provenită din canalizare ar putea fi expuse riscului de infectare.

În mesajul său, Marian Artimon l-a menționat și pe ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, originar din județul Gorj, care a fost prezent la fața locului în timpul intervenției și a intrat în contact cu apa.

„Domnul ministru, pentru că și dumnealui a fost la Victoriei 2 și am văzut cu toții că a luat contact cu apa, dacă are, Doamne ferește, simptome, să meargă de urgență și dumnealui la Spitalul Matei Balș”, a spus liderul sindical.

Stația de metrou Piața Victoriei a fost inundată în urma furtunii violente care a lovit Bucureștiul, iar operațiunea de evacuare a apei a durat peste 28 de ore. La intervenție au participat echipe ale Metrorex, iar ministrul Radu Miruță a coborât în subteran pentru a evalua situația și a urmări desfășurarea operațiunilor.

Până în acest moment, nu există informații oficiale care să arate că ministrul Radu Miruță sau alte persoane implicate în intervenție ar fi fost diagnosticate cu această infecție. Avertismentul transmis vizează prezentarea la medic doar în cazul apariției unor simptome respiratorii sau de echilibru.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button