News

Ministrul Energiei nu exclude varianta unui „blackout” dacă se opresc grupurile de la CE Oltenia

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, recunoaște că un blackout total este posibil, dacă se îndeplinesc mai multe condiții critice. România pregătește măsuri de protecție, inclusiv un centru de securitate cibernetică pentru sistemul energetic.

„În momentul de faţă, pentru a vedea care este impactul asupra sistemului energetic naţional al centralelor pe cărbune, am comandat un studiu, făcut după o metodologie europeană, de o companie de consultanţă internaţională”, a declarat, sâmbătă, Bogdan Ivan, la un post TV.

Ministrul a precizat că studiul, de 6.000 de pagini, se referă şi la scenariul unui blackout.

„Unul dintre scenarii arată că, în anumite condiţii de iarnă foarte grea, în anumite condiţii de ninsoare, dacă vom opri toate grupurile pe cărbune de la Complex Energetic Oltenia, am putea să fim într-o situaţie de acest gen, în situaţia în care s-ar îndeplini cumulativ mai multe condiţii – aşa-zisa furtună perfectă. Rolul nostru e de a calcula care sunt cele mai grele scenarii şi de a face tot ce ţine de noi ca să nu ajungem acolo”, a arătat Ivan.

Acesta a explicat că, pentru a nu se ajunge la colapsul sistemului, se negociază cu Comisia Europeană pentru a fi păstrate deocamdată centralele pe cărbune:

”Negociem cu cei din Comisia Europeană şi, pentru prima dată, după 2 ani de zile, au fost dispuşi să accepte redeschiderea discuţiilor pe ţinta 119, cea a decarbonizării, şi în această formulă trag nădejde că vom trece cu bine această iarnă, păstrând în continuare capacităţile de producţie a energiei pe cărbune (…) Aşa că facem tot ce ţine noi ca să nu ajungem acolo”.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button