News

Ce salariu trebuie să ai în Târgu Jiu pentru a fi considerat „bogat”

Economiștii și analiștii financiari definesc bogăția ca fiind veniturile care nu provin doar din salariul propriu-zis. Totuși, există și praguri orientative de venit lunar peste care o persoană sau o familie poate fi considerată „bogată”, comparativ cu media, scrie gândul.ro.

Ca să fii considerată o persoană „bogată”, ar trebui să îndeplinești următoarele condiții: poți acoperi toate cheltuielile lunare, fără niciun stres; poți economisi sau investi peste 30–40% din venit; ai acces la educație privată, vacanțe regulate, o locuință bună; nu depinzi de un singur salariu, pentru a-ți menține stilul de viață.

Iată un tabel orientativ:

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), veniturile totale medii lunare ale gospodarilor au ajuns la 9.502 lei, echivalentul a 3.824 lei pe persoană, în trimestrul II al anului.

Potrivit raportului INS, veniturile au atins 8.928 de lei pe gospodărie, în timp ce veniturile în natură s-au situat la 574 lei. Cea mai mare pondere rămâne venitul salarial.

„Salariile brute și alte drepturi salariale au fost de 6.564 lei lunar pe o gospodărie și au format cea mai importantă sursă din veniturile totale (69,1% din veniturile totale ale gospodăriilor, în creștere faţă de trimestrul I 2025 cu 0,7 puncte)”, se arată în comunicatul INS.

Veniturile din prestații sociale au reprezentat 19,4% din total, în scădere față de trimestrul I (20,5%), iar veniturile în natură au rămas la o pondere modestă, de 6%.

Discrepanțele dintre oraș și sat se adâncesc. În trimestrul II 2025, gospodăriile din mediul urban au avut un venit mediu lunar de 11.091 lei, cu 40% mai mare decât în mediul rural.

Raportat la persoană, venitul urban a fost de 4.572 lei, cu 50% peste cel al locuitorilor de la sate.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button