Societate

Mii de gorjeni, așteptați la bâlciul de la Polovragi

Autoritățile locale din Polovragi organizează în acest an Bâlciul de Sf. Ilie care aduce mii de vizitatori în fiecare an. Sute de comercianți, cu produse de toate felurile și pentru toate nevoile vin aici an de an. Târgul va avea loc în perioada 16-20 iulie, pregătirile fiind pe final. Vor fi meșteri populari, comercianți, terase, locuri de joacă pentru copii.

 


În data de 19 iulie, de la ora 20
.00, pe scena din incinta târgului va avea loc un spectacol folcloricpe cinste, artiști de renume concertând la nivel înalt cu ocazia Festivalului Național de Folclor pastoral ,,Cheile Oltețului 2022. Vor fi prezenți: Ileana Lăcătușu, Delia Barbu, Roberta Crintea, Georgiana Bîrsac, Emil Badea, Claudia Torop, Adriana Soreanu și Alexandra Bleaje.

De pe stadion va fi lansat un foc de artificii, înainte de miezul nopții.

Cea mai importantă zi va fi cea de 20 iulie, când va avea loc parada portului popular, cu plecarea formațiilor de la Căminul Cultural, de la ora 10.00. Între 10.30 și 18.00, cei prezenți vor putea asista la un spectacol folcloric.

Participă formații artistice din Gorj, Vâlcea, Sibiu, Argeș, Dolj, Hunedoara, Neamț, Bistrița-Năsăud, dar și din Bulgaria și Serbia.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button