Medicul care a murit la Spitalul Rovinari urma să facă o operație de bypass
Miercuri, 10 decembrie, medicul chirurg Ovidiu Bogdan Cîrstina, în vârstă de 48 de ani, a murit subit în timpul unei consultații la Spitalul Orășenesc Rovinari. În timp ce se afla la serviciu, cadrul medical a căzut chiar în fața unui pacient.
Cauza morții medicului din Rovinari, care s-a prăbușit în timpul consultației unui pacient, este legată de problemele sale cardiace preexistente.
„Am fost anunțat de către un coleg medic că domnul doctor Cîrstina nu se simte bine, că a leșinat, ceva de genul. Am alertat colegii din spital, s-au mobilizat exemplar, dar, din păcate, pentru domnul doctor nu s-a mai putut face nimic.”, a spus Cosmin Vavură, managerul spitalului, scrie antena3.ro.
Potrivit colegilor săi, cadrul medical urma să fie supus unei operații de bypass, însă a amânat intervenția din cauza kilogramelor în plus și a istoricului său familial de afecțiuni cardiace.
„Urma să facă și o operație de bypass, pe care a amânat-o și din cauza kilogramelor, și a istoricului familial. Era un medic care făcea și multe gărzi, dar cred că acum nu a fost vorba de epuizare. Era un medic respectat, foarte civilizat, empatic cu pacienții”, a spus Cosmin Răuţ, un coleg al regretatului medic.






