News

Medici de prestigiu din România vin la Târgu Jiu luna viitoare

În perioada 9-11 mai 2025, la Târgu Jiu va avea loc cea de-a IV-a ediție a Zilelor Medicale Gorjene – „De la prevenție la tratament în patologiile cronice”.

Sub egida Colegiului Medicilor Gorj, evenimentul va aduce în prim-plan cele mai noi abordări interdisciplinare privind prevenția și tratamentul bolilor cronice, cu sprijinul lectorilor de prestigiu din cadrul UMF „Carol Davila” București și al specialiștilor din județul Gorj.

„Evenimentul este dedicat unui spectru larg de specialități medicale, printre care:
Cardiologie, diabet, endocrinologie, nefrologie
Neurologie, psihiatrie, geriatrie, reumatologie
Medicină internă, de familie, de urgență și recuperare medicală
Chirurgie, ortopedie, ginecologie, oftalmologie și multe altele!

Nu uitați să adăugați data în calendar și să vă pregătiți pentru trei zile pline de dezbatere științifică, networking și schimb de experiență profesională! Evenimentul este în curs de creditare, fiind o excelentă oportunitate de dezvoltare profesională”, au anunțat organizatorii evenimentului care se va derula la Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button