Încep Zilele Comunei Bustuchin. Artiști de renume și atmosferă de festival!
Comuna Bustuchin intră în acest weekend în sărbătoare, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Zilelor Comunei Bustuchin, eveniment organizat de Primărie și Consiliul Local în perioada 31 iulie – 2 august 2026. Timp de trei zile, localnicii și vizitatorii sunt invitați să participe la un program divers, care îmbină muzica, tradițiile, cultura și momentele de divertisment.
Manifestările vor debuta în această seară, de la ora 20:00, cu o discotecă în aer liber, care promite o atmosferă de festival. Organizatorii au pregătit un DJ, sonorizare profesională, spectacol de lumini și multe surprize pentru cei care vor să dea startul distracției.
Programul continuă sâmbătă, 1 august, de la ora 11:00, cu cea de-a XX-a ediție a Festivalului Folcloric „Iustina Băluțeanu”, dedicat promovării și păstrării folclorului autentic românesc. Tineri interpreți și ansambluri de dansuri populare vor urca pe scenă pentru a aduce în fața publicului frumusețea tradițiilor românești, iar evenimentul va fi prezentat de Manuela Negru.
Seara, începând cu ora 20:00, publicul este așteptat la un spectacol de excepție susținut de Romică Țociu și Cornel Palade, alături de artiștii Valentin Sanfira, Marian Medregoniu, Aura Stoican, Alexandra Bleaje și Andrei Toma.
Ultima zi a evenimentului, duminică, 2 august, începe la ora 11:00 cu Festivalul Internațional Profesor Doctor „Ștefan Popescu”, ajuns la ediția a V-a, prezentat tot de Manuela Negru. Pe scenă vor evolua Daniel Sosoi, Nicoleta Lătărețu, Andrei Carcalicea, Elena Bălan și Amelia Cârciu Carcalicea.
De la ora 20:00, atmosfera de sărbătoare va continua cu un spectacol oferit de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, alături de interpreții Ileana Lăceanu, Irinel Motorga, Georgiana Bîrsac, Adi Ologu, Victorița Lăcătușu și Adriana Șoreanu.
Reprezentanții Primăriei Bustuchin îi invită pe toți cei care iubesc tradițiile și muzica populară să participe la cele trei zile de sărbătoare, dedicate comunității și valorilor autentice românești.






