Lifestyle

Artista din Târgu Jiu rupe tăcerea: „Propuneri indecente la evenimente, dar soțul meu știe în ce s-a băgat!”

Maria Constantin, îndrăgita artistă de muzică populară din Târgu Jiu, a vorbit deschis despre relația cu soțul său, Robert, într-un interviu oferit pentru Cancan.ro. Artista a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre dinamica lor de cuplu, gelozie, propuneri indecente și cum reușesc să mențină armonia în familie. 

Maria a explicat că secretul relației lor constă în încrederea reciprocă și libertatea pe care și-o oferă unul altuia: „Soțul meu nu este gelos, pentru că tot timpul merge cu mine la evenimente. El știe în ce s-a băgat! (râde). Este un om cu capul pe umeri și realizează că acesta este un domeniu în care oamenii te privesc. Bărbații se uită, dar totul se rezumă la privit. Nici eu nu sunt geloasă. El are toată libertatea din lume. Dacă cineva vrea să înșele, înșală și cu tine de mână. Mai bine îi ofer toată libertatea și el decide dacă vrea să rămână lângă familie.” 

Artista a recunoscut că în trecut a avut parte de momente stânjenitoare din partea unor domni care i-au făcut avansuri nepotrivite la evenimente.

„Mi s-a întâmplat de multe ori să primesc propuneri indecente, dar asta se întâmpla mai mult atunci când eram singură. Acum, lucrurile sunt diferite, când văd că ești măritată, au altă atitudine.”

Deși recunoaște că există momente de contradicție în familie, Maria a subliniat că acestea nu escaladează în certuri.

„Suntem două firi puternice. Eu sunt cea care lasă de la mine, pentru că el este berbec. Cu toate acestea, Robert îmi oferă liniștea și fericirea pe care mi le-am dorit mereu. După experiențele neplăcute din trecut, am ajuns să prețuiesc cel mai mult faptul că ajung acasă de drag”, a concluzionat Maria Constantin. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button