Societate

Primar: Ce așteptări să am de la vizita lui Ciucă?

Primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă, nu are nicio așteptare de la vizita premierului Nicolae Ciucă în județul Gorj.

Șeful guvernului ar fi trebuit să ajungă la Târgu-Jiu înainte de Paște, însă vizita a fost amânată după data de 24 aprilie. Ion Bîrcă nu crede că Nicolae Ciucă mai promite ceva legat de viitorul Complexului Energetic Oltenia, în condițiile în care, la sfârșitul lunii mai, va fi schimbat, la rotativă. “Ce așteptări să avem de la această vizită? Nu văd ce așteptare să am. M-aș aștepta să promită ceva pentru Complexul Energetic Oltenia și să se țină de cuvânt, dar nu văd ce ar mai putea promite, pentru că, la sfârșitul lunii mai, va fi schimbat din funcția de premier la rotativă. Nu știu la ce să mă aștept. Să vedem fapte, nu vorbe. Ce așteptări să avem de la această vizită? Să le spună la oameni că va scădea prețul la carburant, că le vor scădea facturile la energie electrică și gaze naturale. Asta ar fi o așteptare cu adevărat. Lumea o duce destul de greu din cauza liberalizării prețurilor la energie. Niște șmecherași, niște firme scot banii din România și nu-i interesează de nimeni și nimic. Ce poate să facă Ciucă acum, când mai este o lună și jumătate și nu va mai fi premier?”, spune edilul social-democrat. Mii de locuri de muncă vor dispărea din CE Oltenia, în următorii ani, în urma închiderii capacităților pe cărbune. Ion Bîrcă susține că președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, ar fi în discuții cu câțiva investitorii pentru a prelua o parte din angajații companiei miniere.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button