Societate

Lider din CE Oltenia: Angajații nu mai au nicio perspectivă

Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, se așteaptă la reducerea numărului de angajați la Complexul Oltenia, exact cum prevede planul de restructurare.

Complexul Energetic Oltenia are în prezent peste 8000 de angajați. Numărul de personal ar trebui  se înjumătățească la 1 ianuarie 2026, conform planului de restructurare a companiei. Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, se așteaptă le fie tăiate toate drepturile pe care le mai au, în prezent, minerilor și energeticienilor care vor mai rămâne în cadrul companiei.

Situația angajaților din sectorul energetic este tot mai incertă. Angajații din sectorul energetic nu mai au nicio perspectivă clară privind viitorul profesional. Personalul activ este, în mare parte îmbătrânit, iar actualele politici îi mențin în activitate până la 57-58 de ani, în loc să fie pensionați anticipat la 52 de ani, conform normelor aplicabile pentru munca în condiții speciale. Odată cu tranziția către noi forme de energie – gaze, fotovoltaice, nucleare – se pierde dreptul la grupa specială de muncă. Astfel, zilnic, angajații pierd drepturi esențiale, fără ca statul să ofere alternative viabile pentru protejarea lor. Mai mult, restructurarea va implica inevitabil reducerea numărului de angajați. Închiderea treptată a perimetrelor miniere și a grupurilor energetice se desfășoară conform graficului deja stabilit. Practic, România a semnat angajamente prin care a acceptat finanțări în schimbul închiderii capacităților energetice pe bază de cărbune, accelerând procesul de dezindustrializare a sectorului”, a precizat sindicalistul.  

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button