Societate

Lider, despre situația CE Oltenia: Este bătaie de joc

Liderul sindical Constantin Crețan consideră “o bătaie de joc” situația în care a ajuns Complexul Energetic Oltenia, compania abia intrând îi piață în ultima perioadă.

Președintele Federației Naționale a Muncii a constatat că CE Oltenia nu este în stare să producă energie suficientă astfel încât să poată asigura salariile celor circa 9000 de angajați.

Constantin Crețan acuză, din nou, că fostul președinte al directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, este unul din cei vinovați pentru realizarea planului de închidere de capacități.

“Este pur și simplu o bătaie de joc. Nu sunt în stare să producă ca să plătească personalul. Complexul Oltenia este ținut în viață într-o stare de incertitudine. Produce din ce în ce mai puțin. Ei se folosesc de banii pe care i-au primit și plătesc salarii. Sunt cel puțin 9 bănci la care se plătesc credite și dobânzi care sunt garantate cu toate activele pe care le deține Complexul Energetic Oltenia. În plus, mai avem un segment neproductiv care este pe pierderi, Fac referire la Hotel Miami, la Stațiunea Săcelu. Nu mai discutăm despre faptul că Minprest și Medserv Min trăiesc tot pe spatele Complexului Energetic Oltenia. (…) Daniel Burlan este un trădător, așa cum au fost și Alecu și Pințea. Ei au făcut programul de restructurare și au demolat Complexul Energetic Oltenia, pentru că s-au bucurat să primească acei bani care ucid mineritul și energia pentru fotovoltaice și alte alternative în CEO” a declarat sindicalistul.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button