Societate

Lider, despre reangajarea pensionarilor în CE Oltenia: Ajută închiderea

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, este convins că unitățile din cadrul CE Oltenia în care au fost reangajați pensionari vor fi închise.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunțat că a reangajat, până la 31 decembrie 2023, 47 de pensionari. În subunitățile companiei a apărut un deficit de personal după pensionarea minerilor și energeticienilor pe Legea nr.197/2021 care reduce cu 13 ani vârsta de pensionare. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, spune că” a devenit o obișnuință să fie aduși sezonieri, și tineri și bătrâni”. În opinia sa, unitățile în care sunt aduși pensionari se vor închide. “Dacă tot a devenit o obișnuință în companie să fie aduși sezonieri, și tineri și bătrâni, acum, dacă a ajuns să se practice acest lucru din partea angajatorului nostru, mie îmi pare rău, pentru că sindicatele n-ar trebui să accepte acest lucru, dar, din păcate, suntem prea puțini cei care ne opunem. Un alt aspect, după părerea mea, acolo unde sunt aduși pensionari, e clar că se pregătește sfârșitul. Am auzit justificări din partea sindicaliștilor, nicidecum din partea administrației, conducerii, să dea explicații în acest sens, am auzit voci că vin să pregătească pe cineva, dar pe cine să pregătească, pereții? Pentru că pentru a pregăti pe cineva, trebuie să faci angajări, să aduci tineri pe locuri de muncă și aceștia să intre în pregătire. Cu alte cuvinte, parcă angajatorul nostru ar urmări să descurajeze venirea în această activitate decât să încurajeze, să aducă tineri să-i bage în pregătire ca să mai continue această activitate. Dar, pe de altă parte, tot conducerea politică a companiei vine și declară că pe ei îi interesează să prelungească viața acestei activităţi, să se ducă să renegocieze. Ce? Pe moment ce, la modul practic, în subunitățile de producție tot ceea ce se întâmplă se întâmplă pe dos, adică pentru a alunga oameni din companie, pentru a descuraja forța de muncă și nicidecum pentru a crea o perspectivă de viitor în ceea ce privește această activitate”, a comentat liderul sindical.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button