News

Intervenție Salvamont: un autoturism a căzut de pe un pod pe un drum forestier! FOTO

Salvamont Argeș a intervenit de urgență cu echipa de salvatori montani aflată în tură operativă la Baza Salvamont Voina, după ce un autoturism de tip Dacia Duster a părăsit partea carosabilă și a căzut de pe un pod, pe un drum forestier situat între Cabana Voina și Cabana Cuca.

La fața locului, salvatorii montani au acordat primul ajutor tuturor ocupanților autoturismului. Din fericire, nicio persoană nu a suferit răni care să necesite transport medical de urgență, toți cei implicați fiind evaluați la locul incidentului.

Cele șase persoane aflate în autoturism au fost evacuate în siguranță și transportate la Baza Salvamont Voina, unde au fost monitorizate. Toți sunt conștienți, cooperanți și în afara oricărui pericol, urmând să fie preluați de aparținători.

Reprezentanții Salvamont Argeș transmit un apel către toți cei care se deplasează în zone montane să circule cu maximă prudență și să folosească doar drumurile administrate și deszăpezite, evitând traseele forestiere sau neamenajate, mai ales în condiții meteo nefavorabile.

Intervenția promptă a salvatorilor a prevenit o posibilă tragedie și a asigurat siguranța tuturor persoanelor implicate.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button