Intervenție de urgență pe pârâul Bistrița în Gorj! Risc de inundații
Intervenție importantă în județul Gorj pe pârâul Bistrița, unde Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj – Apele Române Jiu desfășoară lucrări de reparații curente în zona Hobița, comuna Peștișani, în apropierea Parcului „Constantin Brâncuși”.
Lucrările sunt incluse în Programul de Întreținere și Reparații Curente aferent anului 2026 și se execută pe sectorul Gureni – Brădiceni, pe o lungime de aproximativ 500 de metri.
Intervenția are ca principal obiectiv decolmatarea albiei pârâului Bistrița, afectată de depuneri semnificative de aluviuni, precum și stoparea eroziunii malului drept, fenomen apărut pe o lungime de aproximativ 150 de metri. În lipsa acestor lucrări, exista riscul ca zona să fie afectată în perioadele cu precipitații abundente, inclusiv gospodăriile riverane.
De asemenea, sunt vizate asigurarea secțiunii optime de scurgere la ape mari și diminuarea impactului negativ asupra mediului și infrastructurii din zonă.
Potrivit SGA Gorj, intervențiile sunt necesare în contextul precipitațiilor abundente din perioadele anterioare și al proceselor de colmatare și eroziune produse natural, dar și pe fondul exploatării hidrotehnice din zonă.
Lucrările sunt realizate mecanizat, cu utilaje din dotarea instituției, precum excavatoare, buldozere și trailere, fiind efectuate săpături, dislocări de material și transport de pământ.
Reprezentanții instituției precizează că intervenția nu afectează calitatea apelor de suprafață sau subterane și nu perturbă echilibrul ecologic, contribuind, dimpotrivă, la refacerea condițiilor naturale ale cursului de apă și la creșterea siguranței pentru comunitățile din zonă.






