Ce spune liderul PNL Gorj despre interimatul lui Bolojan la Ministerul Energiei
Premierul Ilie Bolojan a preluat conducerea interimară a Ministerului Energiei după demisia social-democratului Bogdan Ivan din guvern.

Deși s-a vehiculat numele ministrului Apărării, Radu Miruță, deputat USR Gorj, pentru preluarea portofoliului de la Energie, conducerea interimară a fost preluată de premierul Bolojan. Parlamentarul de Gorj e ministru interimar al Transporturilor. Președintele PNL Gorj, deputatul Ion Iordache, afirmă că rămâne de văzut ce abordarea vor avea cei doi, în perioada următoare.
“Nu știu care va fi abordarea. În orice caz, termenul este foarte scurt și sunt miniștri interimari, în momentul de față. Vedem, zilele următoare, ce abordare vor avea, sau pe ce perioadă se va întinde mandatul lor, va fi depusă sau nu moțiune de cenzură. Deci, este prea devreme să putem discuta, astăzi, despre locul acesta, adică în sensul în care vor putea să se implice acolo sau nu, vor avea timp.(…) Acum, dacă depune AUR, ei sigur și-o votează pe-a lor. Dacă depune PSD, sigur și-o votează pe-a lor. Dacă ei se înțeleg să voteze și o moțiune pe care o depune unul dintre ei sau vor depune moțiune comună, cu siguranță va trece, atunci, că ei au majoritatea. Deci, în momentul de față, nu cred că cineva poate să răspundă la această întrebare”, afirmă liderul PNL Gorj.





