Dramă lângă Gorj! Cadavru descoperit în apele râului, iar un bărbat a încercat să se arunce de pe pod. Polițiștii l-au salvat în ultimul moment!

Scenele șocante au avut loc în zona barajului Ostroveni din municipiul Râmnicu Vâlcea. Totul a început în jurul orei 15:30, când un apel la 112 anunța prezența unei persoane care plutea în apele râului Olt.
Polițiștii și pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar verificările au confirmat sesizarea. În apropierea barajului Ostroveni a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, aflat într-o stare avansată de degradare. Până la acest moment, identitatea persoanei nu a fost stabilită.
În timp ce oamenii legii desfășurau cercetările la fața locului, situația a luat o nouă turnură dramatică. Polițiștii au observat un bărbat de 39 de ani, din comuna Bujoreni, care se îndrepta în grabă către pod și părea hotărât să se arunce în apă.
Cei doi polițiști au reacționat imediat, au alergat spre acesta și au reușit să îl oprească înainte de a recurge la gestul extrem. Bărbatul a fost imobilizat și condus în siguranță la autospeciala de poliție.
Ulterior, la fața locului a fost solicitat un echipaj medical, iar persoana a fost transportată la o unitate medicală de specialitate pentru evaluare și îngrijiri.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea identității persoanei găsite decedate și pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.





