NewsSocietate

Atenție la curățenie! Patiserie din Gorj, amendată cu 10.000 de lei

În perioada 6 – 20 octombrie 2025, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au desfășurat o serie amplă de controale și verificări în localități din întreaga județ, printre care Târgu-Jiu, Turcinești, Motru, Novaci, Baia de Fier sau Mătăsari.

Activitatea a vizat unități supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, cu scopul de a proteja sănătatea consumatorilor și bunăstarea animalelor.

În total, au fost efectuate 101 controale oficiale, inclusiv în supermarket-uri, restaurante, centre de prelucrare a laptelui, măcelării, depozite alimentare și unități de procesare.

Inspectorii au verificat igiena spațiilor și a personalului, modul de depozitare, procesare și etichetare a produselor alimentare, respectarea lanțului frigorific, precum și implementarea programelor proprii de control și a sistemului HACCP.

De asemenea, în baza legislației privind diminuarea risipei alimentare, au fost evaluate unitățile care comercializează produse alimentare, iar în timpul controalelor s-au prelevat probe de produse de origine animală pentru analize fizico-chimice și microbiologice.

În domeniul sanitar-veterinar, activitatea a inclus avizarea mișcărilor inter-județene de animale, verificarea deconturilor și a registrelor exploatațiilor, supravegherea normelor de biosecuritate în fermele comerciale de păsări și monitorizarea protecției animalelor.

În urma controalelor, a fost aplicată o amendă de 10.000 de lei unui laborator de patiserie pentru neîntreținerea spațiilor, iar alte nereguli au fost sancționate cu avertisment verbal.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button