News
Ce le-a transmis mama unei fetiţe de 8 ani, care a trecut printr-o perioadă delicată, cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean Târgu Jiu
Adina, mama unei fetiţe în vârstă de 8 ani, care a trecut în ultimele săptămâni printr-o perioadă delicată, a transmis un mesaj de recunoştinţă cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.
„Vă scriu din postura de mamă a unei fetițe de 8 ani, dornică să vă transmit profunda mea recunoștință pentru modul exemplar în care am fost tratate în ultimele săptămâni. Trecând printr-o perioadă delicată, cu investigații complexe pentru depistarea unor probleme de sănătate ale micuței mele, am întâlnit în instituția dumneavoastră repere de profesionalism și umanitate.
Drumul nostru a început în cabinetul de pediatrie, unde doamna doctor Buțu Minodora a preluat cazul fetiței cu o atenție și o rigoare remarcabile. Dânsa ne-a direcționat prompt și eficient către cabinetele de specialitate – alergologie (Dr. Țîrcă Simona) și psihiatrie pediatrică (Dr. Enculescu Radu), dar și către laboratorul de analize și serviciul de Radiologie.
În fiecare etapă, întregul personal medical ne-a oferit o abordare empatică și extrem de caldă. Pentru un copil de 8 ani, investigațiile pot fi intimidante, însă blândețea cadrelor medicale i-a alungat teama. Mie, ca mamă, această conduită mi-a insuflat o încredere deplină în actul medical și certitudinea că ne putem reîntoarce oricând cu toată siguranța pentru sănătatea copiilor noștri.
Vă rog să transmiteți echipei dumneavoastră sincerele mele mulțumiri pentru dăruire și respectul arătat pacienților. Cu deosebită considerație, Adina T.”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.






