News

Incendiu în Ciuperceni, Gorj! FOTO

Momente de panică, sâmbătă, în comuna Ciuperceni, Gorj, după ce zeci de hectare de teren și culturi agricole au fost cuprinse de flăcări. Incendiul amenința să ajungă la gospodăriile oamenilor, însă intervenția rapidă a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență a împiedicat producerea unei tragedii.

Potrivit primarului Claudiu Matei Drăgoță, personalul SVSU Ciuperceni și autospeciala din dotare au intervenit prompt și au reușit să limiteze extinderea focului înainte ca acesta să afecteze locuințele din zonă.

Edilul a amintit că, la începutul mandatului său, o casă din comună a fost distrusă complet de un incendiu, tragedie care l-a determinat să facă toate demersurile necesare pentru dotarea administrației locale cu o autospecială de intervenție.

„Astăzi, însă, răspunsul este unul cât se poate de clar: am salvat o casă sau poate chiar mai multe”, a transmis primarul comunei Ciuperceni.

Totodată, acesta a lansat un apel către cetățeni să nu mai incendieze miriștile, vegetația uscată și resturile vegetale, avertizând că astfel de incendii pot scăpa foarte ușor de sub control și pot provoca pagube uriașe.

Autoritățile reamintesc că incendierea vegetației este interzisă și se sancționează conform legii.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button