Încă un polițist s-a sinucis cu arma din dotare. Avea doar 20 de ani!
imagine cu rol ilustrativ
Un eveniment cutremurător a avut loc astăzi, la marginea municipiului Tulcea, unde un tânăr polițist, abia ieșit de pe băncile școlii, a fost găsit fără viață, împușcat cu arma din dotare.
Potrivit primelor informații, este vorba despre un agent în vârstă de 20 de ani, încadrat recent în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, la Serviciul de Investigații Criminale. În jurul orei 12:30, acesta s-ar fi prezentat la sediul instituției pentru a-și prelua arma și muniția, urmând să intre în serviciu.
Tânărul nu a mai ajuns însă la locul de muncă, iar dispariția sa a ridicat semne de întrebare în rândul colegilor, care au dat alarma. În jurul orei 16:55, polițiștii au fost sesizați cu privire la descoperirea unui bărbat decedat pe un teren din zona Vărărie Baltă.
Ajunse la fața locului, echipele operative au confirmat tragedia: tânărul polițist era împușcat, iar din primele verificări ar fi folosit chiar arma din dotare.
Surse apropiate anchetei indică faptul că este luată în calcul varianta unei sinucideri, însă autoritățile au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, conform procedurilor legale. Nu există, până în acest moment, indicii privind implicarea unei alte persoane.






