News

A mers peste o tânără de 18 ani, furios din cauza unei postări. Ce a făcut apoi la Poliție

Un bărbat de 37 de ani din județul Bistrița-Năsăud a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi amenințat o tânără de 18 ani la domiciliul acesteia, iar ulterior ar fi lovit un polițist chiar la sediul Poliției. În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni.


Incidentul s-a petrecut miercuri seară, după ora 22:00, când tânăra a cerut ajutorul polițiștilor din Beclean. Potrivit anchetatorilor, aceasta ar fi fost amenințată inițial prin intermediul unei rețele de socializare, iar ulterior bărbatul, pe care îl cunoștea, dar cu care nu avea o relație, s-ar fi deplasat la locuința sa.

Acesta ar fi intrat în curtea gospodăriei și ar fi continuat amenințările. Bărbatul s-ar fi înfuriat după ce tânăra ar fi publicat o postare pe o rețea de socializare.

A devenit agresiv în momentul intervenției polițiștilor

La sosirea echipajelor de poliție, bărbatul ar fi avut un comportament agresiv, motiv pentru care a fost imobilizat și introdus în autospeciala de poliție. Acesta ar fi continuat să se manifeste violent și ar fi lovit portiera mașinii.

Ulterior, a fost dus la sediul Poliției Beclean pentru audieri, însă nici acolo nu s-ar fi calmat. Potrivit informațiilor din anchetă, bărbatul ar fi lovit un polițist cu capul în zona bărbiei. Agentul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

A fost reținut pentru 24 de ore

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere. De asemenea, acesta ar fi refuzat prelevarea de probe biologice.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru mai multe infracțiuni, între care amenințare, violare de domiciliu, ultraj și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut faptele.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button