Societate

Greva foamei. Care e starea de sănătate a angajaților CE Oltenia

Unul dintre angajații CE Oltenia care a intrat în greva foamei a fost nevoit să renunțe la protestul extrem după ce, marți, i s-a făcut rău.

Augustin Bălășoiu este unul dintre energeticienii de la Termocentrala Ișalnița, care a intrat, luni, în greva foamei în fața Ministerului Muncii. Omul are probleme cardiace și din cauza surmenajului, a supărărilor, și vremii capricioase din București, i s-a făcut rău. Medicii veniți la fața locului i-au recomandat să plece acasă. Omul a renunțat la protest, a ajuns la domiciliu, starea lui de sănătate fiind bună în acest moment. “Din cauza oboselii nu mai sunt atât de coerent în exprimare, dar suntem determinați și nu renunțăm”, spune vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu. Minerii și energeticienii care au intrat în greva foamei dorm, pe rând, noaptea în mașinile parcate într-o parcare cu plată aflată în fața Ministerului Muncii. În fiecare dimineață, un echipaj de la Ambulanță vine să le ia tensiunea și glicemia. “Am mai trecut prin astfel de proteste. Știm ce avem de făcut să rezistăm, trebuie să ne hidratăm. Ne punem speranța că vom convinge guvernul să respecte legea”, a mai declarat Manu Tomescu.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button