Politică

GORJ: Partidul Primarilor, un pericol pentru partidele tradiționale? Ar duce la „desființarea totalitarismului” din România

Primarul PSD al comunei Cătunele, Florinel Țuilă, crede că un partid al primarilor ar elimina” totalitarismul” din România.

Ideea înființării unui partid al primarilor a fost reluată pe fondul nemulțumirilor generate de măsurile de austeritate luate de guvern, dar și reforma în administrația publică anunțată de premierul Ilie Bolojan. Primarul PSD al comunei Cătunele, Florinel Țuilă, crede că o astfel de formațiune ar elimina” totalitarismul” din România. În opinia sa, un partid al primarilor ar trebui să funcționeze pe termen limitat, pentru că, altfel, ar duce la desființarea celorlalte formațiuni politice.

“Vă spun sincer, în mintea mea există ideea că primarii din România ar fi trebuit de mult să înființeze un partid al primarilor sau, dacă nu chiar un partid, măcar o asociație națională în care să aibă un cuvânt de spus. La ora actuală, politica se face de sus în jos și este total greșit.La orașe mari, primarii poate nu cunosc în detaliu problemele de zi cu zi ale cetățenilor, dar la comune, noi le cunoaștem foarte bine. Tocmai de aceea ar fi fost important să fim luați în calcul. Astăzi, în fiecare partid există direcții trasate de conducere, de sus în jos, și de asta s-a ajuns unde s-a ajuns. În toată lumea se cere ca poporul să conducă țara. În Anglia, Franța, Italia… În România apare acum ideea asta nouă a naționalismului, adică ideea că țara trebuie condusă de oameni. Oamenii nu pot conduce direct, dar reprezentanții cei mai apropiați ai cetățeanului sunt primarii. Iar primarii nu sunt ascultați. Nu spun că ar fi neapărat nevoie de un partid al primarilor, pentru că suntem aleși și mâine putem să nu mai fim. Dar cred că o fundație, o asociație națională a primarilor ar avea un rol important. Dacă s-ar înființa un partid al primarilor, Ar fi mai complicat. Poate ar trebui desființate alte partide dacă acesta ar deveni prea puternic. Gândiți-vă: dacă s-ar asocia toți primarii în funcție, iar 77% dintre ei ar fi realeși, acel partid ar avea un scor uriaș. Poate ar fi bun, cel puțin pentru început, ca să eliminăm clasa politică autoritară și mentalitatea de tip totalitar care încă se moștenește în România” a precizat edilul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button