Societate

Greva foamei în fața primăriei. “Voi continua până voi cădea în fața primăriei”

Un cetățean din comuna Aninoasa este de două zile în greva foamei în fața primăriei.

Romulus Petrache a declanșat greva foamei, miercuri dimineață, nemulțumit fiind că primarul Ilie Petroi ar refuza să îi semneze actele pentru o repoziționare de cadastru. Edilul l-a invitat să participe, joi de dimineață, la o ședință pentru a discuta pe tema problemei ridicate.

 

Romulus Petrache afirmă că Ilie Petroi i-a transmis să aștepte până mâine când va avea cadastrist la primărie care va putea analiza documentele pe care le-a depus. Nemulțumit de răspuns omnul a decis să rămână în greva foamei.

 

“Sunt tot în greva foamei. Începând de ieri, de la 8, toată noaptea am stat aici. Astăzi, la 9, am mers că am fost invitat printr-o invitație scrisă de domnul primar să mergem la o ședință cu câțiva memrbii, o comisie făcută de dumnealui. Am mers acolo și acum îmi spune că, astăzi, nu are cadastrist în primărie, ieri a avut, dar nu mi-a zis că ar fi probleme, ceva cu actele. Deci, m-a ținut până azi, azi îmi spune că nu sunt actele bune. Am sunat cadastristul meu care mi-a dat actele să vin cu ele să le semnez, m-a înțeles omul să-mi facă actele cum i-a spus el în telefon, ce vrea el, la pretențiile lui și să mi le trimită pe e-mailul primăriei Aninoasa. Și îmi dă un mesaj când ajung aici, dar primarul mi-a spus că nu o să-mi dea nici azi semnătură pe ele și nici ștampilă, pentru că el nu are cadastrist, azi, și va trebui să aștept până mâine, că mâine va avea cadastrist să verifice aceste documente. Eu am plecat din birou în momentul în care mi-a spus că nici azi nu mă rezolvă, am spus că voi continua greva. Dacă nu-mi semnează actele, voi continua greva cât voi putea, până voi cădea în fața primăriei”, spune Romulus Petrache.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button