Fostul primar din Bâlteni a scăpat de controlul judiciar. Judecata continuă pentru mai multe infracțiuni
Fostul edil al localității Bâlteni, Vasile Vlăduleanu, a scăpat de măsura controlului judiciar, instituită pe numele său încă din primăvara anului trecut. Astăzi, judecătorii Tribunalului Gorj au hotărât revocarea măsurii de control judiciar.
Măsura preventivă a fost dispusă într-un dosar în care ofițerii Direcției Anticorupție au făcut percheziții în luna martie a anului 2023. Este vorba despre un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la angajarea norei unui consilier local PSD pe postul de asistent medical comunitar. Aceasta și o funcționară din primărie au fost chiar reținute pentru 24 de ore, în primăvara anului trecut. Membrii comisiei de concurs, dar și angajați ai Primăriei Bâlteni, inclusiv fostul primar Vasile Vlăduleanu, au fost recent trimiși în judecată în această cauză.
În ceea ce îl privește pe Vasile Vlăduleanu, acesta va fi judecat „pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare în formă continuată la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000 din 8 mai 2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 Cod penal (câte două acte materiale din 21.02.2023 şi 02.03.2023, în total patru acte materiale, corespunzătoare transmiterii subiectelor către numitele T. A. I. şi D. T. E.) şi instigare la fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal, cu aplicarea art. 35 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 Cod penal”.