După divorțul de artistul gorjean Valentin Sanfira, Codruța Filip pare că și-a regăsit echilibrul și liniștea sufletească. Artista a ales să lase în urmă perioada dificilă prin care a trecut și a plecat într-o vacanță în Sharm el-Sheikh, Egipt, alături de cei mai importanți oameni din viața sa – părinții.
Pe rețelele de socializare, cântăreața a publicat imagini din destinația exotică, unde se bucură de soare, plajă și de câteva zile de relaxare petrecute în familie. De această dată, nu a fost însoțită de un partener, ci de mama și tatăl său, cei care i-au fost sprijin necondiționat în cele mai grele momente.
Vacanța vine după o perioadă în care Codruța Filip a vorbit deschis despre suferința provocată de despărțire și despre modul în care a reușit să închidă definitiv acel capitol.
Artista a dezvăluit că tatăl său a fost chiar cel care i-a dat foc rochiei de mireasă, un gest simbolic prin care a ales să lase în urmă trecutul.
„Tata i-a dat foc. A fost un moment peste care a trebuit să trec într-un fel, destul de greu. Acest moment mi-a dat forță și consider că am pus capăt unui capitol destul de dureros pentru mine”, a mărturisit artista.
În prezent, Codruța spune că nu este interesată de o nouă relație și că preferă să se concentreze pe carieră și pe propria liniște. Declarațiile sale lasă de înțeles că dragostea nu reprezintă, cel puțin pentru moment, o prioritate.
Imaginile din Sharm el-Sheikh arată o Codruța Filip relaxată și zâmbitoare, semn că, după una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, artista încearcă să privească înainte, iar sprijinul părinților continuă să fie cel mai important refugiu.






