Fost lider din CE Oltenia. ”Cum să feliciți pe cineva care te închide?”
Manu Tomescu nu-i înțelege pe cei care l-au felicitat pe ministrul Energiei, Bogdan Ivan, după anunțurile, de miercuri, privind energia pe cărbune.

Fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari nu crede în afirmațiile oficialilor de la București privind prelungirea vieții Complexului Oltenia de la 1 ianuarie 2026. Manu Tomescu afirmă că dacă s-a fi luat o asemenea decizie, ar fi fost aprobat și bugetul CEO pe 2025. În plus, compania ar fi anunțat că face angajări. Fostul lider sindical nu-i înțelege pe cei care l-au felicitat pe ministrul Energiei, Bogdan Ivan, după anunțurile, de miercuri, privind energia pe cărbune.
„Sunt multe semne de întrebare la care ministrul n-a răspuns, printre roboţii de aplauze și tumbele de bucurie. Culmea, am ajuns să văd chiar și din partea unor colegi de e-mail, că l-au felicitat. Cum poți să te lipești de cineva în momentul în care spune clar că te închide? Și chiar dacă ar fi să ne luăm după ei, pe planul „optimist”, că optimismul era pe buze, cum îl pronunțau, că gata, am reușit să prelungim activitatea a trei grupuri până în 2029, și asta a creat motive de bucurie. Păi, chiar și pe planul ăsta optimist, să zicem că îl luăm de bun, deși eu nu cred sub nicio formă, interesul Ministerului Energiei și al conducerii companiei este doar să treacă această iarnă. Și știți când mai stăm de vorbă? Anul viitor, în luna mai. Pentru că atunci se termină contractul colectiv de muncă din interiorul companiei, e valabil până la 30 aprilie, dacă nu mă înșel. Tot atunci trece și iarna, intrăm în primăvară, și eu cred că asta se urmărește: ca anul viitor să fie creat un alt contract colectiv de muncă pe o altă structură. Dacă ne luăm după planul de restructurare, care nu s-a schimbat absolut deloc, astăzi, nu avem nimic scris, clar, că s-ar fi schimbat ceva. Planul de restructurare spune că activitatea de producere a energiei electrice pe bază de cărbune va fi trecută într-o subsidiară. Subsidiară pe lignit sau ceva de genul ăsta. Deci, practic, ei și-au sincronizat toate aceste promisiuni, toate aceste amânări, tergiversări, în așa fel încât să-și asigure liniștea până la 1 mai 2026. Atunci vor ieși multe la suprafață. Atunci, oamenii vor fi puși în fața faptului împlinit”, a conchis Manu Tomescu.





