Eveniment

Fost electrician de la Cariera Roșiuța, găsit mort în casă

Un fost angajat al Complexului Energetic Oltenia, în vârstă de 55 de ani a fost găsit, aseară, mort în casă. Acesta locuia în Motru și a fost angajat al Carierei Roșiuța, până anul trecut. În cazul său poliția a deschis dosar de moarte suspectă, așa cum este procedura.
Salariații Carierei Rosiuța regretă decesul neașteptat a lui Titi și transmit condoleanțe familiei îndoliate. Lucrătorii atrag atenția că minerii nu apuca sa se mai bucure de pensie deoarece mor subit de bolile pe care le au sau nu știu că le au

”Oamenii de la Cariera Roșiuța mă anunță și mă roagă să fac o postare despre colegul lor, proaspăt pensionat, care din păcate a decedat la vârsta de 55 de ani! Este vorba despre Titi Irimia care a lucrat ca electrician la Cariera Roșiuța, cu o vechime de peste 37 de ani de muncă și care se pensionase în toamna anului trecut.  Din păcate după 4 luni de pesie s-a stins din viață! Aceasta este realitatea în ceea ce privește speranța de viață, a salariaților din subunitățile de producție ale C.E.Oltenia! Dumnezeu să-l odihnească în pace” a transmis liderul de sindicat Manu Tomescu.

 

 

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button