
Alertă în această după-amiază în localitatea Bujoreni, județul Vâlcea! Pompierii militari intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar echipajele acționează pentru lichidarea focului.
Potrivit primelor informații, incendiul se manifestă într-una dintre camerele casei.
Din fericire, nu sunt persoane surprinse în interior, astfel că până la acest moment nu au fost semnalate victime.
Un moment important al intervenției l-a reprezentat evacuarea unei butelii cu gaz din locuință. Pompierii au scos recipientul din imobil pentru a elimina riscul producerii unui incident și pentru siguranța intervenției.
Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită.





