News

Femeie găsită moartă în apartament după 3 săptămâni. Vecinii alertați de mirosul greu au sunat la 112


Descoperire macabră, miercuri seara, 15 octombrie 2025, într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. O femeie în vârstă de 84 de ani a fost găsită fără viață în propria locuință, după ce vecinii, alertați de mirosul greu de suportat și îngrijorați că nu o mai văzuseră de mai bine de trei săptămâni, au chemat autoritățile.

La fața locului au ajuns polițiștii și criminaliștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit primelor informații, femeia era moartă de aproximativ trei săptămâni.

Trupul nu prezenta urme vizibile de violență, însă polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button