NewsȘtiri

El este noul director al unei școli din Târgu-Jiu!

Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din municipiul Târgu-Jiu intră într-o nouă etapă de management, după ce, începând de joi, 22 ianuarie 2026, unitatea de învățământ are o nouă conducere.

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a confirmat numirea lui Daniel Giorgi în funcția de director al școlii.

Daniel Giorgi a ocupat anterior funcția de director adjunct al Liceului Tehnologic „General Constantin Șandru” din comuna Runcu și este, totodată, profesor de fizică la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din județ.

În urma acestei schimbări, Ramona Frățilescu, care a asigurat conducerea unității în regim interimar, își păstrează funcția de director adjunct, asigurând astfel continuitatea actului managerial și educațional.

Noua conducere urmează să își asume prioritățile legate de calitatea actului educațional, siguranța elevilor și dezvoltarea proiectelor școlare, într-un context în care unitățile de învățământ din Târgu-Jiu se află într-un proces continuu de modernizare și adaptare la cerințele actuale ale sistemului educațional.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button