
După investigația explozivă publicată de Snoop.ro, în care jurnaliștii au dezvăluit că un magazin sătesc din Buduhala a achiziționat un Mercedes AMG GLE 53 de 140.000 de euro pentru deputatul PSD Mihai Weber, Direcția Generală Antifraudă a finalizat verificările și a confirmat neregulile.
Potrivit unui comunicat oficial transmis de ANAF, „impactul adus asupra bugetului de stat a încetat” după ce autoturismul de lux a fost returnat, iar „creanțele fiscale declarate incorect au fost atrase la bugetul general consolidat al statului”. Cu alte cuvinte, Antifrauda a decis că mașina nu avea ce căuta pe firma care deține un simplu magazin sătesc, ci era folosită în interesul personal al deputatului.
„Verificările au relevat că autoturismul în cauză a fost utilizat în interesul asociatului, persoana publică, în activități care nu au legătură cu activitatea societății”, precizează ANAF.
Publicația Profit.ro confirmă că „persoana cu notorietate” și „societatea din județul Gorj” menționate în raportul Antifraudei sunt chiar Mihai Weber și firma acestuia din Buduhala.
Reamintim că, în septembrie, Snoop.ro a publicat o anchetă în care dezvăluia că buticul din Buduhala cumpărase bolidul de lux pe firmă, în leasing, pentru parlamentarul gorjean care conduce Comisia de Apărare din Camera Deputaților.
Deși Mercedesul AMG GLE 53 a fost restituit, surse locale au surprins ieri, în plin trafic prin Târgu Jiu, același deputat la volanul unui Ford din seria Ranger Raptor, un model la fel de impresionant și destul de scump. Martorii spun că mașina atrăgea toate privirile, semn că deputatul pare să fi renunțat la un lux doar pentru a-l înlocui cu altul.
Confirm declarației de avere a deputatului “monstrul” pe patru roți cu anul de fabricație 2024 a fost achiziționat în acest an.






