News

CUTREMUR LA FISC: 76 de sedii ANAF, desființate într-o reformă fără precedent

Schimbare majoră în structura ANAF: aproape jumătate dintre unitățile fiscale din țară ar putea fi desființate, potrivit unor propuneri venite din teritoriu. Este vorba despre 76 de structuri locale – aproximativ 47% din total – care ar urma să fie închise în cadrul unui amplu proces de reorganizare.

Decizia vine pe fondul presiunilor pentru eficientizare și reducerea costurilor. Mai mult, conducerea ANAF consideră că numărul unităților propuse pentru desființare ar trebui chiar să crească. Măsura ar urma să fie aplicată fără concedieri, în contextul în care instituția se confruntă deja cu un deficit de personal generat de plecări și pensionări.

În prezent, ANAF are 161 de unități fiscale la nivel național: 50 municipale, 105 orășenești și 6 comunale. Dintre acestea, 76 sunt deja pe lista neagră – inclusiv toate cele șase unități din comune, care ar urma să dispară complet.

Selecția unităților vizate s-a făcut pe baza a 18 criterii stabilite de conducere, cel mai important fiind costul colectării, inclusiv cheltuielile cu sediile.

În județele afectate, angajații nu vor fi disponibilizați, ci redistribuiți, în principal către reședințele de județ sau alte orașe.

Dacă planul va fi pus în aplicare, fiecare județ ar rămâne, în medie, cu doar două unități fiscale, o schimbare care ar putea afecta semnificativ accesul contribuabililor la serviciile Fiscului, mai ales în zonele mici.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button