News

Ce a făcut timp de cinci ani un bărbat din Craiova pentru a se răzbuna pe polițiști


Un bărbat din Craiova a fost reținut pentru 24 de ore după ce, timp de cinci ani, a formulat în mod repetat plângeri penale false împotriva unor polițiști din cadrul IPJ Dolj. Potrivit autorităților, acesta este cercetat pentru 19 infracțiuni de ultraj prin inducerea în eroare a organelor judiciare.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, sâmbătă, că poliţiştii au făcut o percheziţie în Craiova în cadrul unui dosar penal în care un bărbat este cercetat pentru săvârşirea, în concurs, a 19 infracţiuni de ultraj prin inducerea în eroare a organelor judiciare.

 
”În fapt, în sarcina bărbatului s-a reţinut că în perioada august 2019 – februarie 2024, acesta a formulat 58 de sesizări penale nereale, cu rea-credinţă, împotriva a 19 persoane vătămate care deţin calitatea de poliţist, funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, urmărirea penală fiind efectuată în cadrul unui număr de 43 de dosare penale.
 
În urma cercetărilor efectuate în cele 43 de cauze penale s-a dispus clasarea cauzei, existând suspiciunea că sesizările penale au fost realizate în scop de răzbunare în legătură cu exercitarea atribuţiilor de poliţist”, au precizat poliţiştii.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button