Când se vor întâlni liderii cu noua conducere a CE Oltenia
Liderii sindicali așteaptă să fi convocați la prima ședință a comisiei mixte de noua conducere a Complexului Energetic Oltenia.

Prima așteptare a sindicaliștilor ar fi securizarea locurilor de muncă. În plus, mai sunt și probleme legate de pachetul social, în caz de disponibilizări, și de cota de cărbune, care încă n-a fost acordată, potrivit lui Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.
„Nu am avut o discuție cu dumnealor, pentru că așteptăm să fim convocați în comisia mixtă. Dar, trebuie să securizeze locurile de muncă, cel puțin până la data în care stabiliseră anterior, adică până în 2029-2030. Dar, primul hop mare va fi, în 31 august, și va depinde foarte mult de viitorul Guvern.(…) Contează cine e la conducerea CEO, pentru că dacă sunt salariați care mai țin și cu Gorjul, ca și conducători ai complexului, poate, am mai aplica și legislația care s-a făcut, că am mai spus, adică nu se poate ca să faci o legislație, atunci când hotărăști să închizi energia pe cărbune, iar ulterior să uiți de ea. Discutam atunci când au plecat colegii pe determinat, adică, ai hotărât să închizi, dar în același timp tu, prin legislație, ai spus că, atunci când vei avea dificultăți, dai plățile compensatorii din bugetul de stat, ai venit de completare. Păi, și le faci degeaba, adică nu le pui în aplicare, ceea ce mi se pare absurd. (…) E obligatorie ședința comisiei mixte, pentru că sunt cele clasice, dar sunt și cele extraordinare care trebuie făcute. Și știți că noi am solicitat convocarea comisiei mixte pentru regulamentul acela pentru cărbune, pentru că e un drept pe care îl au salariații și cam la data asta începeau să cam ia cărbune în natură salariații din CEO, că s-a întârziat cu numirile. La data asta încă nu s-a aprobat acel regulament”, a precizat liderul FNME.





