Accident MORTAL pe DN 7. FOTO
În această dimineață, echipele de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu au fost solicitate să intervină în urma unui grav accident rutier care a avut loc pe DN 7, în localitatea Titu, județul Dâmbovița. În incident au fost implicate un autoturism și un camion.
La fața locului, pompierii au intervenit prompt cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
În urma evaluării situației, echipele de salvatori au găsit o victimă de sex masculin, încarcerată în autoturism, fără semne vitale. În ciuda eforturilor depuse, echipajele au acționat rapid pentru extragerea victimei, însă aceasta a fost declarată decedată de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7, în afara localității Titu, județul Dâmbovița, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. La fața locului a survenit decesul conducătorului autoturismului, iar un pasager din autoutilitară primește îngrijiri medicale, fiind conștient. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri și se circulă deviat pe DJ 401A.
Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00.