News

Ce spun reprezentanții CE Oltenia despre accidentul de muncă de la SE Rovinari! Vezi care este starea angajatului

Un accident de muncă a avut loc în noaptea de 25 spre 26 februarie 2025, la Sucursala Electrocentrale Rovinari, unde un angajat al Complexului Energetic Oltenia a fost rănit în timpul unei manevre de ridicare a unei pompe. Conform informațiilor oficiale, incidentul a avut loc în jurul orei 01:00, în timp ce salariatul supraveghea lucrările de reparație la pompa Bagger care deservește două blocuri energetice. Pompa a intrat în balans în timpul manevrei de ridicare, iar angajatul a încercat să o stabilizeze, moment în care și-a prins degetele de la mâna dreaptă între cablul de ridicare și o balustradă metalică.

Angajatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, unde a primit îngrijiri medicale. Potrivit reprezentanților Complexului Energetic Oltenia, salariatul se află în stare stabilă și este sub observație medicală.

Societatea Complexul Energetic Oltenia a raportat imediat incidentul către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj și a constituit o comisie de cercetare pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii accidentului. Cercetările continuă pentru a preveni astfel de evenimente în viitor și a asigura un mediu de lucru mai sigur.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button