Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-un apartament
O crescătorie ilegală de reptile a fost descoperită într-un apartament din localitatea Ştei, judeţul Bihor, în urma unui control efectuat de Garda de Mediu Bihor împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Într-o cameră de doar 12 metri pătraţi, autorităţile au găsit zeci de animale sălbatice, multe dintre ele specii protejate, deţinute ilegal şi în condiţii necorespunzătoare.
Potrivit Gărzii de Mediu, în apartamentul situat pe strada Andrei Mureşanu au fost identificate 13 şerpi, printre care 2 vipere de groapă Mangshan, o specie extrem de periculoasă, veninoasă şi inclusă pe Lista Roşie IUCN, pentru care nu există ser antiviperin în România.
De asemenea, au fost descoperite un piton, un boa, un varan cu pete galbene, tarantule, dar şi o ţestoasă cu picioare roşii.
Comisarii au precizat că majoritatea animalelor sunt incluse în Convenţia CITES, fiind achiziţionate fără documente legale de provenienţă, transport sau deţinere.
Reptilele ar fi fost cumpărate atât din România, cât şi din alte state ale Uniunii Europene, precum Spania, Germania şi Estonia, în cazul viperelor.
Poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor au constatat încălcarea Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, animalele fiind ţinute în spaţii improprii, fără condiţii de siguranţă şi fără posibilitatea de mişcare, fapt ce reprezenta un pericol major atât pentru locatari, cât şi pentru comunitate.
Proprietarul animalelor riscă amenzi contravenţionale de până la 30.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei de mediu şi a normelor privind conservarea faunei sălbatice.
Documentele întocmite au fost transmise către DSVSA Bihor, iar până la finalizarea verificărilor au fost dispuse măsuri stricte, printre care interzicerea înstrăinării şi înmulţirii animalelor, precum şi aplicarea unor măsuri de siguranţă pentru prevenirea evadării acestora.






