Copiii din Rovinari, polițiști pentru o zi!

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au desfășurat, în cursul zilei de astăzi, o activitate de educație rutieră la Liceul „Gheorghe Tătărescu” din orașul Rovinari, la care au participat atât elevi, cât și cadrele didactice.
Activitatea a avut ca scop formarea unor deprinderi sigure de circulație încă de la vârste fragede. Polițiștii le-au explicat copiilor, pe înțelesul lor, regulile de bază pentru deplasarea în siguranță pe drumurile publice — cum să traverseze corect strada, importanța respectării culorilor semaforului și a semnelor de circulație, dar și rolul polițistului rutier.
Prin jocuri educative, exemple practice și dialog interactiv, elevii au învățat cum pot preveni accidentele rutiere și au fost încurajați să transmită mesajele de siguranță și părinților lor.
La final, copiii au primit materiale informativ-preventive și au fost recompensați pentru implicarea activă în activitate.
Recomandări preventive:
Polițiștii rutieri le recomandă copiilor să fie atenți la traversarea străzii, să nu alerge pe carosabil, să utilizeze trecerile pentru pietoni și să fie însoțiți de un adult atunci când circulă în zonele aglomerate.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în toate unitățile de învățământ din județ, în cadrul programelor de educație rutieră derulate de Poliția Română.





