Un incident deosebit de grav este anchetat de polițiștii din Târgu Mureș, după ce un pacient în vârstă de 71 de ani, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență, ar fi căzut de la etajul al III-lea al unității medicale.
Evenimentul a fost semnalat în seara zilei de 29 iunie, în jurul orei 20:00, printr-un apel la 112. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, bărbatul s-ar fi precipitat de la etajul superior al clădirii, căzând pe acoperișul unei anexe aflate la nivelul etajului I.
„Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că este vorba despre un bărbat de 71 de ani, internat în cadrul unității medicale, care s-ar fi precipitat de la etajul al III-lea al clădirii, căzând pe acoperișul unei anexe a unității medicale, situate la nivelul etajului I”, au transmis reprezentanții IPJ Mureș.
Pacientul a fost preluat de urgență de echipajele medicale și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD, unde a primit îngrijiri și a fost supus investigațiilor de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.






