News

Cometă spectaculoasă observată din Târgu Jiu!

Un fenomen astronomic rar a putut fi observat din Târgu Jiu, unde un tânăr pasionat de astronomie a reușit să surprindă imagini cu o cometă vizibilă pe cerul dimineții.

Este vorba despre C/2025 R3 (PanSTARRS), o cometă hiperbolică aflată în apropierea Sistemului Solar, fotografiată în zilele de 12 și 13 aprilie 2026, în jurul orei 05:00.

Imaginile au fost realizate de Ștefan Protesi Sefter, din Târgu Jiu, folosind un echipament cu distanță focală de 250 mm și expuneri de până la 15 minute. Acesta a precizat că observațiile au fost îngreunate de prezența norilor de altitudine mare.

Potrivit datelor astronomice, cometa se află în prezent la aproximativ 122 de milioane de kilometri de Pământ și la circa 79 de milioane de kilometri de Soare. Pe 19 aprilie 2026, aceasta va ajunge la periheliu, cel mai apropiat punct față de Soare, la o distanță de aproximativ 0,499 unități astronomice.

Specialiștii spun că, în jurul acestui moment, cometa ar putea deveni vizibilă chiar și cu ochiul liber, atingând o magnitudine aparentă de aproximativ +3, însă nu este sigur dacă va supraviețui apropierii de Soare.

Fenomenul a stârnit interes în rândul pasionaților de astronomie, fiind o ocazie rară de a observa un astfel de obiect ceresc de pe teritoriul României.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button