Seară de film în aer liber, în această vineri, la Polovragi. Primăria comunei îi invită pe localnici și pe cei care vor să petreacă câteva ore într-o atmosferă relaxată la o proiecție organizată în Poiana Mănăstirii.
Evenimentul are loc astăzi, 21 august, de la ora 21:00, iar cei mici sunt în centrul atenției. Organizatorii îi așteaptă însă și pe părinți, bunici și pe toți cei care vor să se bucure de o seară de film sub cerul liber.
Pentru ca atmosfera să fie completă, popcornul este oferit de organizatori, astfel că participanții nu trebuie decât să vină pregătiți pentru o seară de relaxare și voie bună.
Cum serile de august au început să fie mai răcoroase, reprezentanții Primăriei Polovragi îi sfătuiesc pe cei care vor participa să își aducă o pătură și o haină mai groasă.
Evenimentul promite să transforme Poiana Mănăstirii într-un mic cinematograf în aer liber, unde familiile și prietenii pot petrece împreună o seară de vară, cu film și popcorn.






